Patru întâmplări amuzante


Articolul de față stă sub semnul distracției. 🙂 Mai exact, este vorba de o temă a celebrului concurs Blog Power, propusă de Bianca Badea, și care se prezintă în felul următor:

amuzante

Să ne distram!

  • Întâmplări, evenimente, scene amuzante dar poate și un pic penibile. Cât de des aveți parte de așa ceva?
  • Haz de necaz. Credeți ca e de ajutor pentru a ieși dintr-o asemenea situație?
  • Reușiți să aduceți zâmbete cititorilor printr-o astfel de poveste?

Foarte pe scurt, o să vă spun că am parte de astfel de scene ca tot omul, adică din când în când, cele amuzante aleator iar cele penibile când ți-e lumea mai dragă, pentru a ieși din astfel de situații e necesar în opinia mea să ai încredere în tine și prezență de spirit iar dacă reușesc sau nu să aduc cititorilor zâmbetul pe buze asta ei trebuie să răspundă, deși mărturisesc că nu prea am așternut astfel de povești pe blog. De unde presupunerea asta?

Și acum, câteva faze hazlii, amuzante, penibile, cu umor alb sau negru la care am fost participant sau spectator. Pentru a nu dezvălui prea multe detalii legate de terțe persoane fără permisiunea lor, unele faze au fost ușor retușate, modificate pe ici pe colo, dar esența lor a rămas neatinsă! 🙂

la frizerie

Eram la frizerie, exact la bătrânelul din articolul precedent. Și trece pe acolo o mașină mare care colecta gunoiul, o știți cum arată, gen camion și cu un fel de chestie în spate cu care ridică containerele. Coboară din ea un tip și intră în frizerie, că să se tundă. Și în timp ce noi acolo frumos cu tunsul, aranjatul, ascultatul de muzică bună la radio și mirosul plăcut al loțiunilor de păr, începe ăla să ne povestească cum, deversând bascula cu gunoi în locul special destinat acestui lucru, s-au apucat ei să desfacă pungile și ce mai era pe acolo prin gunoaie, că trebuie să le separe, gen. Și era o pungă care stătea mai să nu pleznească. și când au desfăcut-o ghici ce? înăuntru era rahat, și a sărit și i-a stropit pe toți, și cine-i idiotul care a ambalat rahatul într-o pungă și etc… 😀

dischetă

Eram într-un oraș mare mai demult, pe vremea când CD-urile erau relativ o noutate, de hard disk-uri externe nu mai vorbesc, și toată lumea folosea dischetele pentru a copia diverse chestii între două calculatoare. O dichetă avea cam 1.44 MB (deci de vreo 500 de ori mai puțin încăpătoare decât un CD, care la rândul lui e de câteva ori mai puțin încăpător decât un DVD, care la rândul lui decât un BluRay), se putea rescrie și de obicei după primele utilizări începea să se strice, adică dezvolta bad sectors, porțiuni în care nu mai puteai salva/recupera date. Și mă duc eu într-un magazin de profil să cumpăr câteva dischete. Și aveau de mai multe tipuri, adică mărci diferite. Și îl întreb eu pe vânzător, un tip tânăr de altfel, care sunt mai bune? Toate sunt bune, îmi răspunde el. Toate sunt rele! îi zic eu. Toate sunt rele, admite atunci și el, trist și cu fața îm pământ… 🙂

zidari

Un prieten se duce la un moment dat la niște rude pentru o perioadă mai lungă de timp. Și rudele respective tocmai atunci își lucrau la casă, dar la modul serios, cu meșteri, cu zidari, cu turnat de betoane și chestii. Așa că prietenul meu, om școlit, cu două facultăți terminate, se îmbracă și el cu ce haine mai rele găsește pe acolo, își suflecă cămașa și se apucă să le dea ălora o mână de ajutor. În timp ce lucrau ei acolo, trece prin fața casei o tipă super-hot, la mini. Și prietenul meu fluieră după ea. Asta se întoarce și îi spune: Auzi, când o să termini 4 clase atunci să fluieri după mine! 😀

copiere

Eram în generală, clasa a 5-a sau a 6-a, tocmai dădusem o lucrare de control la geografie. La care cam toți copiasem, că așa era sistemul. Și vine profa a doua oară și ne aduce lucrările. Și ne citește la toți notele, și când ajunge în dreptul unei colege, Nadia, îi spune: Nadia, tu ai copiat! Ea: Nu-i adevărat doamna profesoară! La care profa începe să ne citească din lucrarea Nadiei: Regiunea are o climă temperată, cu curenți de aer cald și ploi ușoare, cu multe lacuri, blabla (vezi harta pag. 20)… 😆

Cam atât îmi vine acum în minte. Dacă o să-mi mai amintesc ceva, eventual o să mai scriu. Sper că v-au plăcut. 🙂

Dintre alte articole participante, vă mai recomand: Hai la drum, Îmi pare rău și Serios?!.

Anunțuri

20 de gânduri despre &8222;Patru întâmplări amuzante&8221;

  1. Mi-au placut si astea dar povesteai tu odata despre un eveniment cu vopsitul cazanului sau ceva de genul… Sper sa-mi amintesc bine. Am ras pe branci atunci:))

    Apreciază

    • Mă bucur, o să citesc și eu mâine articolul tău (acum e prea târziu și sunt prea multe) și o să-ți las impresia mea… 🙂

      Bun venit pe blogul ăsta.

      Apreciază

  2. […] Au mai scris pe tema Sa ne distram! propusa de Bianca pentru Blog Power 79: 1. Consideratii teoretice despre umor 2. Hai la drum 3. Life Happens 4. Ca la circ 5. Imi pare rau 6. Din relatarile unei impiedicate prin viata 7. Vreme de amintiri 8. 23 august, ziua in care s-a nascut un inger 9. Serios?! 10. Patru intamplari amuzante […]

    Apreciază

  3. Noa bine că m-am întors că m uitat să las comentariul.
    Dacă întâmplările astea sunt cât de cât adevărate, celellte rau minciuni?
    Hai că a fost tare povestea auzită la frizerie. Un isteț și-a vidanjat buda.

    Apreciază

    • Nu, e vorba că am mai scris articole umoristice dar nu am putut participa cu ele deoarece erau fictive (din imaginație). Cele de aici, ca și cele de la Blog Power de-a lungul timpului, sunt reale.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s